GHID PENTRU AUTORI (rezumat)

REZUMATUL ȘTIINȚIFIC VA FI DEPUS EXCLUSIV PRIN E-MAIL, LA ADRESA ELECTRONICĂ A SECRETARULUI SECȚIEI ALESE DE DUMNEAVOASTRĂ (lista de adrese de email a se vedea aici).

Pentru a aplica Rezumatul trebuie să vă înregistrați online la Conferință, în caz contrar veți fi lipsit de dreptul de a obține certificatul de participare cu credite EMC.

  1. Rezumatul SE RECOMANDĂ să fie depus doar de primul autor.
  2. Participanții la Conferință cu titlul științific de doctor habilitat și titlul științifico-didactic de profesor universitar pot ghida rezumatele în calitate de conducător științific, pot fi coautorii acestor rezumate, dar fără a fi primul autor. Excepție este cazul unui rezumat monoautor. Primul autor poate fi coautor și la alte rezumate, însă numărul total al rezumatelor să nu fie mai mare de 4.
  3. Pentru depunerea rezumatului este necesar să vă înregistrați prealabil la Conferință. Formularul de înregistrare este disponibil aici.
  4. Rezumatele cu doi sau mai mulți coautori vor fi depuse numai o singură dată (ceilalți coautori nu vor depune același rezumat).
  5. Pentru a primi CERTIFICATUL DE PARTICIPARE la Conferință, FIECARE COAUTOR TREBUIE SĂ SE ÎNREGISTREZE.
  6. Rezumatul științific va fi depus EXCLUSIV prin e-mail. Rezumatul va fi expediat la adresa de email respectivă a Secretarului Secției pe Profil tematic (lista de adrese email a se vedea aici).
  7. Înainte de toate, urmează să vă asigurați că rezumatele corespund tuturor cerințelor. Este OBLIGATORIU necesar să utilizați șablonul prestabilit. Pentru a găsi acest șablon, urmați următorul traseu pe pagina web a conferinței: Informații participanți – Șabloane – Model rezumat).
  8. Rezumatele odată expediate, nu vor mai putea fi redactate. Data-limită nu va fi prelungită. Pentru a vedea termenele limită, Vă recomandăm să consultați secțiunea portalului.
  9. Prin depunerea rezumatului autorul este de acord și, totodată, confirmă că:
    • îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile prezentate
    • nu a mai publicat rezumatul respectiv anterior în nicio altă publicație
    • rezultatele expuse sunt originale, datele prezentate – veridice, reprezintă lucrul personal sau al echipei de autori și nu conține autori-fantomă
    • toți autorii rezumatului depus cunosc și sunt de acord cu conținutul rezumatului.
  10. Rezumatele depuse vor fi trecute aleatoriu prin sistemul electronic de Integritate Academică (Antiplagiat).
  11. Autorii poartă TOATĂ RESPONSABILITATEA pentru greșelile gramaticale, stilistice, mecanice și de tehnoredactare prezente în rezumat. O redactare suplimentară a rezumatelor nu va fi efectuată.
  12. Rezumatele depuse vor fi examinate de către Comitetul Științific, care va lua decizia de a accepta sau nu rezumatul respectiv. Criteriile de evaluare de bază sunt următoarele:
    • Corespunderea conținutului rezumatului cu profilul tematic solicitat
    • Corespunderea scopului cu denumirea rezumatului
    • Corespunderea scopului cu rezultatele obținute
    • Analiza rezultatelor cercetării conform tipului de studiu realizat
    • Sumarul celor mai importante rezultate din cercetare
    • Importanța rezultatelor în contextul clinic și/sau al politicilor de sănătate
  13. Rezumatele acceptate vor fi publicate în Suplimentul Revistei de Ştiinţe ale Sănătăţii din Moldova, ISSN 2345-1467.
  1. Rezultatele evaluării rezumatelor vor fi făcute publice după data de 10 iulie curent, fiind afișată lista rezumatelor acceptate pe pagina web a Conferinței cu opțiunea Comunicare orală, Poster moderat sau Exclusiv Rezumat în culegerea de materiale. IMPORTANT. Din motive etice, lista rezumatelor respinse NU va fi publicată. Vă rugăm respectuos să verificați de sine stătător lista rezumatelor acceptate

Pentru consultarea profilurilor tematice și secțiilor Conferinței, vă recomandăm să consultați secțiunea portalului

  1. Citiți cu atenție și în întregime Regulile de tehnoredactare înainte de a începe Aplicarea rezumatului, deoarece conțin informații importante pentru Dumneavoastră. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.
  2. Pregătirea tehnică a unui rezumat pentru publicare este un lucru care necesită multă atenție și răbdare, responsabilitate sporită, dar care va permite ca rezumatul Dumneavoastră să arate cât mai îngrijit în Culegerea de rezumate.
  3. S-ar putea să vedeți necesitatea unor modificări sau redactări în textul rezumatului. Vă sfătuim insistent să nu lăsați aplicarea rezumatului pentru ultimele zile.
  4. Rezumatele se vor depune obligatoriu în două limbi: ROMÂNĂ și ENGLEZĂ, cu excepția participanților alolingvi, care vor depune rezumatele numai în limba ENGLEZĂ. Cerințele sunt similare pentru ambele versiuni.
  5. Structura obligatorie a rezumatului va include titlul, autorii, afilierea autorilor și secțiunile: Introducere, Scopul lucrării, Material și Metode, Rezultate, Concluzii, Cuvinte-cheie. Rezumatul nu va conține titlurile științifice și științifico-didactice, referințe bibliografice, tabele și imagini. Rezumatele care nu vor respecta structura data, nu vor fi publicate.
  6. Din considerente practice, vă propunem să pregătiți rezumatul direct în Șablonul Pentru a găsi acest șablon, urmați următorul traseu pe pagina web a conferinței: Informații participanți – Șabloane – Model rezumat.
  7. Șablonul reprezintă un document MicrosoftWord (format .doc sau .docx). Parametrii (câmpurile) paginii: stânga – 3 cm; sus, dreapta, jos – 2 cm.
  8. Formatul caracterelor: fontul Times New Roman, mărimea – 11, intervalul – 1 linie.
  9. Textul trebuie să fie scris la timpul trecut, diateza pasivă, persoana a treia. Dimensiunea rezumatului propriu-zis, adică fără titlu, autori/ coautori (dacă este cazul), afiliere, dar cu toate secțiunile corespunzătoare: Introducere, Scopul lucrării, Material și Metode, Rezultate, Concluzii, Cuvinte-cheie trebuie să ocupe maximum 2000 de semne grafice, inclusiv cu spații între cuvinte, verificați cu comanda „REVIEW”/„WORD COUNT” din programul Microsoft Word.
  10. Titlul: LITERE MARI (BOLD, NORMAL), lungimea maximă este de 134 semne grafice, dar cu condiția să ocupe nu mai mult de 2 rânduri. Titlul trebuie să fie laconic, concret şi să reflecte conţinutul rezumatului. Nu se acceptă abrevieri în titlu.
  11. Autorul(ii): până la 6 persoane. Prenumele și Numele de familie vor fi scrise complet (ex: Ion Munteanu).
  12. Afilierea: subdiviziunea, instituția. Pentru autori scrieți la început afilierea de la locul de muncă de bază apoi, dacă mai sunt, și celelalte afilieri. Verificați denumirea corectă a subdiviziunilor din USMF „Nicolae Testemițanu”, folosind link-ul:

versiunea română https://www.usmf.md/sites/default/files/2024-03/Structura%20organizatoric%C4%83%20USMF%2002.2024.pdf

versiunea engleză

https://www.usmf.md/sites/default/files/2024-03/Structura%20USMF%202024%20eng.pdf

  1. Maxim 4 rânduri. Fără intendări (fără rânduri goale sau distanță între paragrafe), fără rând nou, alineate. Text continuu, normal, regular, aliniere justificată, maximum 315 semne.
  2. Scopul lucrării. Text continuu, normal, regular, aliniere justificată, maximum 255 semne.
  3. Material şi metode. Menţionaţi designul studiului. Relataţi succint despre materialul, metodele şi instrumentele utilizate în cercetare. Indicați parametrii înregistraţi şi testele statistice utilizate. Text continuu, normal, regular, aliniere justificată, maximum 415 semne.
  4. Redaţi concis și concret rezultatele. Fiind o cercetare ştiinţifică, rezultatele trebuie să fie reflectate sub formă de indicatori măsurabili – cifre. Nu uitaţi să inseraţi unităţile de măsură. Daţi rezultatul testului statistic aplicat. Abrevierile utilizate în limba latină – denumirile de bacterii, cuvintele provenite din alte limbi decât limba română vor fi scrise cu caractere italice. Medicamentele vor fi scrise cu litere mici (denumirea lor internaţională, nu cea comercială). Text continuu, normal, regular, aliniere justificată, maximum 750 semne.
  5. Una sau două concluzii, care să descrie dacă a fost confirmată sau nu ipoteza de cercetare. Text continuu, normal, regular, aliniere justificată, maximum 315 semne.
  6. Cuvinte-cheie: maximum 1 rând. Text continuu, normal, regular, aliniere justificată, maximum 85 semne.
  7. ATENȚIE: numărul maximal de semne pe secțiuni (de ex: Introducere, Scopul lucrării, Material și Metode, Rezultate, Concluzii, Cuvinte-cheie) NU este număr obligatoriu. Ele sunt indicate în scop de orientare. Dacă veți completa toate secțiunile după numărul maximal de semne, atunci numărul total va depăși cifra de 2000, inclusiv cu spații între cuvinte, număr ce reprezintă lungimea admisibilă a rezumatului pentru acceptare. La finalizarea scrierii rezumatului trebuie de verificat dacă rezumatul s-a încadrat în limite (maxim 2000 caractere, inclusiv cu spații).
  1. Pentru a aplica Rezumatul trebuie să vă înregistrați prealabil la Conferință.
  2. Rezumatul științific va fi depus EXCLUSIV prin e-mail. Rezumatul va fi expediat la adresa de email respectivă a Secretarului Secției pe Profil tematic (lista de adrese email a se vedea aici).
  3. Pentru depunerea rezumatului vă recomandăm următoarele acțiuni:
    • Citiți și analizați Ghidul
    • Identificați și accesați Șablonul pentru rezumat. Pentru a găsi acest șablon, urmați următorul traseu pe pagina web a conferinței: Informații participanți – Șabloane – Model rezumat).
    • Șablonul descărcat reprezintă un fișier WORD.
    • Citiți cu grijă informația din acest fișier. Câmpurile marcate cu steluță (*) SUNT OBLIGATORII. Textul scris cu roșu este pentru a puncta momentele importante și a ilustra exemple. Textul scris cu roșu se omite din varianta finală a rezumatului.
    • Completați fișierul cu toate câmpurile obligatorii
    • Completați Rezumatul propriu-zis
    • Salvați Fișierul cu o DENUMIRE CONFORM CERINȚELOR EXPUSE în șablonul rezumatului
    • Înainte de a expedia rezumatul, asigurați-vă că rezumatele corespund tuturor cerințelor. Este OBLIGATORIU necesar să utilizați șablonul prestabilit.

 

IMPORTANT: Fișierul ce conține Rezumatul Dumneavoastră trebuie să fie denumit strict conform cerințelor pentru a evita situația rezumatelor rătăcite. Cerințele sunt disponibile în șablonul rezumatului.

  1. Rezumatele odată expediate, nu vor mai putea fi redactate. Data-limită nu va fi prelungită. Pentru a vedea termenele limită, Vă recomandăm să consultați secțiunea portalului.
© 2024 USMF „Nicolae Testemițanu”