COMITETUL DE ORGANIZARE
Preşedinte:
Emil Ceban
rector, dr. hab. şt. med., profesor universitar, m. c. AȘM
Membri:
Stanislav Groppa
prorector pentru activitatea de cercetare, dr. hab. şt. med., profesor universitar, academician al AȘM
Olga Cerneţchi
prim-prorector, prorector pentru activitate didactică, dr. hab. şt. med., profesor universitar
Valeriu Revenco
prorector pentru activitate clinică și rezidențiat, dr. hab. șt. med., profesor universitar
Marcel Abraș
prorector pentru activitate socială, dr. șt. med., conferențiar universitar
Victoria Craveț
prorector pentru activitate economico-financiară
Didina Nistreanu
secretar științific al Senatului , dr. filos.
Elena Raevschi
şef departament, Departamentul Cercetare, INCMS, dr. hab. şt. med., conferențiar universitar
Lilian Șaptefrați
director, Școala doctorală în domeniul Științe medicale, INCMS, dr. hab. şt. med., profesor universitar
Silvia Ciubrei
şef departament, Departamentul Comunicare şi Relații Publice
Silvia Stratulat
şef departament, Departamentul Didactic și Management Academic, dr. şt. med., conferențiar universitar
Gheorghe Plăcintă
decan, Facultatea de Medicină nr. 1, dr. hab. şt. med., conferențiar universitar
Mircea Beţiu
decan, Facultatea de Medicină nr. 2, dr. şt. med., conferențiar universitar
Oleg Solomon
decan, Facultatea de Stomatologie, dr. şt. med., conferenţiar universitar
Nicolae Ciobanu
decan, Facultatea de Farmacie, dr. şt. farm., conferenţiar universitar
Livi Grib
decan, Facultatea de Rezidențiat, dr. hab. șt. med., profesor universitar
Gabriela Șoric
prodecan, Facultatea de Medicină nr. 1, dr. şt. med., conferențiar universitar
Stela Cojocaru
prodecan, Facultatea de Medicină nr. 2, dr. şt. med., conferențiar universitar
Svetlana Plamadeală
responsabil pentru activitatea de cercetare, Facultatea de Stomatologie
Cristina Ciobanu
responsabil pentru activitatea de cercetare, Facultatea de Farmacie, dr. şt. farm.
Artiom Jucov
responsabil pentru activitatea de cercetare, Facultatea de Rezidențiat, dr. şt. med.
Mihai Todiraș
șef centru, Centrul de Cercetare în Domeniul Sănătății și Biomedicinei, INCMS, dr. hab. şt. med.
Eugenia Groza
șef secție, Secția de management al proprietății intelectuale, Departamentul Cercetare, INCMS
Daniela Galea-Abdușa
șef secție, Secția de planificare, evidență și raportare în cercetare, Departamentul Cercetare, INCMS, dr. şt. biol.
Ludmila Negruța
șef secție, Secția de management al infrastructurii în cercetare, Departamentul Cercetare, INCMS, dr. economie
Cristina Poștaru
șef secție, Secția de coordonare a cercetării studenților, Departamentul Cercetare, INCMS, dr. şt. med.
Alexandru Corlăteanu
șef secție, Secția de cooperare în cercetare, Departamentul Cercetare, INCMS, dr. hab. şt. med.
Daniela-Maria Madan
metodist principal, Departamentul Cercetare, INCMS
Elena Marinciuc
metodist principal, Departamentul Cercetare, INCMS
Maria Mogîldea
metodist principal, Departamentul Cercetare, INCMS
Diana Cucoș
specialist principal, Centrul de Suport al Proiectelor, INCMS
Ianoș Corețchi
șef centru, Centrul Antiplagiat, INCMS, dr. şt. med.
Liuba Secăreanu
specialist superior, Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice
Diana Calaraș
secretar al Consiliului Științific, dr. șt. med.
Liubovi Karnaeva
director, Biblioteca Ştiinţifică Medicală
Vladislav Badan
şef departament, Departamentul Tehnologia Informației şi Comunicațiilor
Denis Ciumac
inginer programator principal, Departamentul Tehnologia Informației şi Comunicaţiilor
Stela Adauji
dr. şt. farm., conferențiar universitar, Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”
Dumitru Casian
dr. hab. şt. med., conferenţiar universitar, șef catedră, Catedra de chirurgie generală-semiologie nr. 3
Argentina Chiriac
dr. pedagogie, conferențiar universitar, șef catedră, Catedra de limba romană și terminologie medicală
Daniela Eşanu-Dumnazev
dr. pedagogie, conferențiar universitar, șef catedră, Catedra de limbi moderne
Ninel Revenco
dr. hab. şt. med., profesor universitar, şef departament, Departamentul Pediatrie
Elena Stepco
dr. şt. med., prodecan, Facultatea de Stomatologie, conferenţiar universitar, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică și pedodonție „Ion Lupan”
Larisa Spinei
dr. hab. şt. med., profesor universitar, Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”
Eugen Tcaciuc
dr. hab. şt. med., prof. universitar, Disciplina de gastroenterologie, Departamentul Medicină Internă
Olga Bălteanu
asistent universitar, Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială, pediatrică și pedodonție „Ion Lupan”
Angela Cracea
dr. şt. med., conferențiar universitar, Departamentul Pediatrie
Olesea Dobrea
director adjunct, Biblioteca Științifică Medicală
Elena Donici
dr. şt. farm., asistent universitar, Catedra de chimie farmaceutică şi toxicologică
Mihail Parnov
asistent universitar, Catedra de morfopatologie
Vladislav Rubanovici
dr. şt. med., conferențiar universitar, Disciplina de igienă, Departamentul Medicină Preventivă
Raisa Scutelnic
asistent universitar, Catedra de limbi moderne
Ion Sîrbu
asistent universitar, Disciplina de sinteze clinice, Departamentul Medicină Internă
Luminița Vescu
asistent universitar, Catedra de chirurgie generală-semiologie nr. 3
Svetlana Lupașco
şef departament, Departamentul Economie, Buget și Finanțe
Parascovia Becciev
şef departament, Departamentul Evidentă și Gestiune Contabilă
Serghei Popa
redactor-șef, „Revista de științe ale sănătății din Moldova”, dr. şt. med., conferențiar universitar
Agafia Lupașcu
șef centru, Centrul Editorial-Poligrafic „Medicina”
Valentina Șpac
șef departament, Departamentul Administrarea Patrimoniului
Alexandru Rusu
șef, Complexul Sociocultural Universitar
Sergiu Berliba
președinte al Comitetului sindical al angajaților USMF „Nicolae Testemiţanu”, dr. şt. med.
Gheorghe Buruiană
președinte al Asociației Studenților şi Rezidenților în Medicină, asistent universitar, Catedra de ortopedie și traumatologie, student-doctorand, anul I