Expoziția virtuală
„Realizări în activitatea de cercetare și inovare obținute în perioada anilor 2021 – 2022”
organizată în cadrul Conferinței științifice anuale Cercetarea în biomedicină și sănătate:
calitate, excelență și performanță, 19-21 octombrie 2022
În fiecare toamnă Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează Conferința științifică anuală, pentru a marca aniversarea Universității. Tradițional, în cadrul conferinței organizăm Expoziția „Realizări în activitatea de cercetare și inovare” unde sunt prezentate realizările cercetătorilor universității noastre.
Din cauza pandemiei provocate de SARS-CoV-2, Expoziția va fi organizată în format virtual.
Scopul acestei acțiuni este reunirea cadrelor științifico-didactice, conducătorilor de proiecte, cercetătorilor și studenților pentru promovarea rezultatelor activității de cercetare. Încurajăm și echipele care au proiecte de cercetare să-și prezinte rezultatele obținute în cadrul expoziției virtuale (organizări/participări la diverse manifestări științifice, expoziții, saloane de cercetare și inovare, târguri etc.; OPI depuse sau obținute cum ar fi brevete de invenție, modele industriale, drept de autor etc.)
Primii trei, cei mai contributivi participanți, care vor respecta criteriile de apreciere stipulate în Ghidul privind participarea la expoziția virtuală vor fi menționați cu Diplome speciale.
Doritorilor de a prezenta materiale pentru Expoziția virtuală, le sugerăm să acceseze Ghidul pentru participare la expoziție.