Profesorul Lawrence Banks și-a luat Diploma în Științe în 1981 și Doctoratul în microbiologie de la Universitatea Leeds, Marea Britanie în 1984. Mandatul său de director general al ICGEB a început la 1 iulie 2019. Din 1990 este lider de grup al Laboratorului de Virusologie Tumorală de la ICGEB Trieste, Italia, iar în perioada 2016 – iunie 2019 a fost coordonator științific al ICGEB. În perioada 1988-1990 a fost cercetător independent la Institutul Ludwig pentru Cercetarea Cancerului din Londra, Marea Britanie, iar din 1984-1988, a făacut studii post-doctorale la Imperial Cancer Research Fund din Londra, Marea Britanie.

Domnia sa este editor al Journal of Virology, FEBS Journal, Papillo­ma­virus Research, PLoS One, Frontiers Cellular Infection and Microbiology și este pe memru al echipei editoriale al revistei Antiviral Therapy, Virus Research and Biological Chemistry. Din 2017 conduce ateliere de sen­sibilizare în instituțiile academice din circumscripția ICGEB și a or­ga­nizat peste 15 ateliere internaționale majore privind papilomavirusul uman, biologia moleculară a leishmania și virusurile tumorale ADN.

A făcut parte din comitetele de examinare a granturilor și a doctoranzilor a numeroase organizații științifice din Italia și din străinătate, inclusiv Programul de Știință a Frontierelor Umane, DKFZ și OMS IARC, și este coordonator de studii în Italia pentru Open University UK. Interesul său actual de cercetare se concentrează asupra papilomavirusurilor umane (HPVs), agenți cauzali ai unui număr de tumori umane, inclusiv cancerul de col uterin, care este o cauză majoră de deces legat de cancer la femei în multe țări în curs de dezvoltare din diferite părți ale lumii.

A publicat peste 220 de lucrări în reviste internaționale.

© 2024 USMF „Nicolae Testemițanu”